Mony Bordeianu este unul dintre cei patru muschetari care au pus umărul la începutul anilor ‘60 la naşterea formaţiei Phoenix. Peste mai bine de patruzeci de ani, primul solist al grupului timişorean revine în ţară, la Cluj, pentru a susţine pe 29 ianuarie un concert de promovare a LP-ului “Back to the Future” semnat de Phoenix şi Mony Bordeianu. “Chiar dacă albumul a fost semnat astfel, eu sunt parte din Phoenix, mă simt foarte bine în mijlocul trupei”, spune Bordeianu, stabilit în prezent în Germania. Şi nu e greu de înţeles de ce. “Când l-am cunoscut pe Nicu Covaci aveam amândoi vreo 13-14 ani. Ne-am cunoscut la o baie publică unde jucam prinsa în apă. Apoi ne întâlneam în parc şi repetam la chitară. Nicu îmi mai arăta acorduri şi mă învăţa cum să cântăm pe două voci”, îşi aminteşte Bordeianu preistoria trupei renăscute din cenuşă.

La începutul anilor ‘60, îşi aminteşte vocalistul, Covaci cânta cu o brigadă artistică a Şcolii Medii nr. 2 din Timişoara, fiind coleg de trupă cu Bela Kamocsa. La rândul său, Bordeianu povesteşte cum cânta în vremea liceului într-un club din cartierul Mehala. În 1962, Covaci, Bordeianu, Kamocsa şi Claudiu Rotaru, vecin cu cei trei, au fondat trupa Sfinţii, nume schimbat în scurt timp în Phoenix, la cererea UTC-ului local. “Bazele au fost puse în ‘62, dar am început să cântăm serios din ‘63. Mergeam la baluri de bacalaureat sau studenţeşti. La început câştigam puţin. Cred că fiecare căpăta 50 de lei pe concert, Abia peste câţiva ani, când cântam la clubul , primeam câte 500 de lei pe cântare. La început interpretam mai ales coveruri din Beatles, Rolling Stones, Pretty Things, Birds, tot ce era pe atunci”, spune Mony Bordeianu.

În ciuda Cortinei de Fier, muzica rock din Occident ajungea lesne în Timişoara anilor ‘60. “Se aduceau discuri din Iugoslavia şi prindeam destul de bine Radio Monte Carlo şi Radio Luxemburg. Bunica mea plecase în 1960 în Germania şi îmi trimitea de toate, de la chitară şi amplificator la reviste şi discuri”, spune Bordeianu. Inspiraţi mai ales de Beatles, Bordeianu şi Covaci se pun pe compus. Prima piesă a fost “Ştiu că mă iubeşti şi tu”, imprimată în 1964 la studiourile Radio. Urmează apoi hituri, precum “Canarul” şi “Vremuri”, scrise tot în tandem. “De cele mai multe ori îmi revenea partea instrumentală a piesei, dar făceam şi texte. Eu şi Covaci eram fani Beatles, iar melodiile lor erau cunoscute ca fiind compuse de Lennon/McCartney, aşa că am semnat şi noi Bordeianu/Covaci, chiar dacă nu era tot timpul aşa”, spune Bordeianu. Din acea perioadă, bucata sa preferată este “Ar vrea un eschimos”, piesă care nu s-a bucurat de succesul pe care l-ar fi meritat, crede vocalist ul.

În 1970, Bordeianu emigrează în SUA, primind paşaportul pentru care depusese o cerere încă din 1958. Peste şapte ani de la despărţire se reîntâlneşte cu prietenul său, Nicu Covaci, ajuns deja în Germania şi doritor să continue proiectul Phoenix. “Venisem în Germania cu o valiză pentru două săptămâni să văd care e situaţia, dar am rămas aici. În formaţie am stat cam doi ani. Am repetat, am făcut şi câteva înregistrări de studio, care n-au apărut, am apărut într-un articol din revista , am cântat în deschidere la concerte din Berlin, Hamburg, unde l-am cunoscut pe Udo Lindenberg, şi alte oraşe mai mici”, rememorează Bordeianu scurta perioadă de revenire în sânul Phoenix. După un album înregistrat la începutul anilor ‘80 alături de Iosif Kappl, Bordeianu renunţă la muzică, urmează cursuri de management, pentru ca în prezent să lucreze în domeniul exportului de mezeluri.

“Cu Covaci ne mai întâlneam în Germania, mai înregistram câte o piesă pe casetofon, iar uneori mă chema când mai avea câte un concert în vreun club”, rememorează Bordeianu. A venit şi după Revoluţie, când prietenul său îl invita la concerte mai importante. Punând cap la cap melodii compuse de-a lungul ultimelor patru decenii, Phoenix şi Mony Bordeianu au înregistrat recent în studioul lui Boby Stoica (Voltaj) albumul “Back to the Future”. Înregistrările n-au durat mai mult de o săptămână, spune Bordeianu. La concertul bucureştean din toamna trecută, dintre noile piese “cred că cel mai bine a prins , dar au fost şi persoane care au apreciat mult “, afirmă Bordeianu, nemulţumit totuşi de faptul că radiourile nu promovează cum ar merita noua producţie discografică.

Asta în condiţiile în care muzica de azi nu a progresat calitativ cu nimic faţă de anii ‘60, spune vocalistul stabilit în Germania. “Tehnica şi ritmurile au progresat enorm, însă esenţa melodiei, calitatea ei, nu s-a mai dezvoltat de la Beatles încoace. Chiar dacă mă gândesc la o trupă ce-mi place mult, la Queen, dacă asculţi şi , vei vedea că e o diferenţă foarte mare”, exemplifică Bordeianu, care regretă că Phoenixul s-a născut într-o zodie politică nefastă. “Ar fi fost frumos să rămânem împreună şi să avem o longevitate ca Rolling Stones, să fim o formaţie mare şi de nezdruncinat”, conchide Mony Bordeianu.

Intermezzo american

În 1970, Mony Bordeianu părăseşte România, stă câteva luni la Cornel Chiriac, la München, după care se stabileşte în SUA cu mama, bunica şi fratele. Locuieşte şapte ani la Bethlehem, în statul Pennsylvania, unde se angajează în industria textilă. “După un timp am cântat acolo cu o formaţie pop-rock. Aveam compoziţii proprii, în engleză, şi am ajuns până la un anumit nivel, dar membrii trupei erau mult mai slabi decât eram noi, . În ‘72, m-am întors în România să mă căsătoresc, apoi în’73 am revenit în SUA”, rememorează Bordeianu.

Victor Popescu |22 Ian 2009

“Legendara trupa Phoenix va lansa, sambata, la clubul bucurestean Church, noul material discografic intitulat “Back to the future”. Acest produs, realizat alaturi de Moni Bordeianu, este primul album Phoenix care va aparea pe piata, dupa ruptura de Mircea Baniciu. Cu acest prilej, maine, membrii trupei Phoenix vor anunta, oficial, lansarea noului album, intr-o conferinta de presa. In vederea evenimentului de sambata, Phoenix pregateste fanilor o surpriza. Numarul de bilete pentru aceasta lansare este unul limitat, iar toti cei care vor achita suma de 50 de lei pentru a fi alaturi de baietii de la Phoenix vor primi, cadou, si ultimul album, “Back to the future”. ”

Asa suna mesajul media lanasat deja acum cateva luni.

"Back to the future"

Joi 29 ianuarie anul de gratie 2009 :
ora 4:20 cooperativa, sef chemat sedinta. injurat. spus sef to relax. sef ras nervos.
5:40 tot sedinta.
6:00 plecat cooperativa.raliu.
6:20 ajuns acasa.facut dus, mancat, cafea, fumat.
7 si 20, plecat .
7:40 intalnit cantafabule, maggie may.
7:45 fumat.
7:50 cumparat album Back to the future.
8:00 intrat sala, gasit loc bun,
8:10 inceput concert Phoenix, Ciocarlia, sunet excelent, cantat diverse, cantat bine, parca nu Phoenix.
9:00 intrat Moni, genial, placut foarte mult.
9:30 iesit Moni, continuat concert, sunat la fel de bine, incredibil. Concluzie: Covaci ragusit da bun, Gram solo bun, Tandarica dement de bun, Moni incredibil, Bradu suportabil dor de Baniciu, Dzidek fain da ascuns, Vaessen sexy da dor de Ioji, dor de Mani.
10:05 plecat Phoenix incantati,
10:10 ajuns Autograf, autograf plin ochi.
10:11 intalnit corp balet, Stefan, Mishu, Ionut, Maco, Varu si altii :
10:20, sonorizarea stricata.
10:40 sonorizare reparata.
10:42 cantat Mishu, Ionut, Stefan, Teodora Iacob. Stefan facut furori .
11:00, intrat un Colibri liber, Vintila. concert bun, public mult si fain, infundat wc-uri, terminat berea, cantat, urlat, simtit mult prea bine.
12:30, vintila termnat concert, vintila rullz, cel mai bun.
1:00, facut poze Vintila, spus Vintila ca mai bun ca Baniciu, placut la Vintila.
1:30 plecat Vintila, pupat Vintila , continuat cantari.
3:20 acasa,
3:30 somn.

‘Sunt parte din Phoenix, mă simt foarte bine în mijlocul trupei’, şi-a motivat Bordeianu participarea la concert, după mai bine de patruzeci de ani de rezidenţă în SUA.

Din formaţia din concertul de la Cluj-Napoca au făcut parte Nicu Covaci - chitară, voce, Mony Bordeianu - voce, Ovidiu Lipan ‘Ţăndărică’ - baterie, percuţie, Ionuţ Contraş - backing vocals şi percuţie, Cristi Gram - chitară, backing vocals, Bogdan Bradu - voce, Volker Vaessen - chitară bas şi Dzidek Marcinkiewicz - clape, bas, voce.

‘Andrii Popa’, ‘Mugur de fluier’, ‘Ochi negri, ochi de ţigan’, ‘Muzică şi Muzichie’, piese din repertoriul internaţional, au încântat iubitorii muzicii Phoenix. În timpul concertului, un fan al formaţiei a reuşit să urce pe scenă şi i-a oferit lui Covaci un disc pe vinil Phoenix, editat în urmă cu 35 de ani.

‘Este omagiul nostru, al unui grup ce reprezintă generaţia de mijloc, cei care am ascultat Phoenix pe plăci de vinil şi la ‘Europa Liberă’ şi care i-am văzut pe viu doar după ‘90′, a declarat bărbatul pe scenă.

Concertul început la ora 19,00 şi s-a încheiat spre miezul nopţii, după mai multe bisuri. Nicu Covaci, extrem de emoţionat, a fost o prezenţă remarcabilă. El a povestit, cu har de excelent narator, istorii despre formaţie şi a cântat, într-o dispoziţie de zile mari.

Nicu Covaci a spus că noile piese din repertoriul Phoenix au fost prea puţin difuzate pe posturile de radio şi de televiziune, după reîntoarcerea formaţiei în ţară, iar publicul nu cunoaşte, de pildă, ‘În umbra marelui urs’ (ortografiere greşită, corectată în 2003, la reeditare: ‘În umbra marelui U.R.S.S’ - n. red.) sau ‘Baba Novac’.

‘Lumea vrea să le audă, să le cânte împreună cu noi, în concert. Din acest motiv, trebuie să cântăm - şi o vom face şi în această seară - şi piesele vechi. Dar, la fiecare concert, sunt şi câteva piese noi, pentru că noi nu batem pasul pe loc, deşi dacă ar fi fost după dorinţa multora ar fi trebuit să rămânem fideli momentului de început, cu ‘Hei, tramvai, cu etaj şi tras de cai’. Phoenix renaşte de 40 de ani. Stilul s-a schimbat, deşi sursa de inspiraţie folclorică a rămas. Vom continua această sinteză de folclor autentic şi datini precreştine, exprimate cu mijloace de expresie moderne, cu instrumente şi aranjamente moderne’ - a declarat, pentru AGERPRES, Nicu Covaci.

El a insistat asupra faptului că mare parte din posturile de radio şi TV din România nu sunt româneşti.

‘Domnii de afară, care au venit în România să-şi facă firmele, au interes să manipuleze costul şi să îşi vândă produsele din afară. Piese Phoenix sunt foarte rar date pe posturi. ‘În umbra marelui urs’ a apărut acum vreo cinci ani şi nu se transmite la radio sau la TV. Noi am fost şi am rămas contra pieţei. Şi suntem pe scenă ca să dăm, nu ca să luăm’ - a susţinut Nicu Covaci.

El a adăugat că ‘manelele nu sunt folclor: vin din folclorul grecesc, fanariot, care avea o anumită funcţie la epoca respectivă’. ‘Însă ce se face acum, cu titlul de ‘manele’, este jalnic’, a apreciat el.

Covaci este de părere că, în general, cultura românească nu mai este cea de la nivelul anilor ‘80 sau ‘90. ‘Nivelul ei va scădea, în continuare. Lipsa de cultură este voită’ - afirmă Nicu Covaci. AGERPRES/(Carmen Fărcaşiu)

Mony Bordeianu, unul din fondatorii trupei Phoenix, idol carismatic pentru mii de tineri in anii ’60, a vorbit pentru monitorul inaintea primelor sale cintari la Cluj. Acesta a facut senzatie la ambele concerte pe care Phoenix le-a sustinut la Cluj vineri seara.

Redactor: Cum a inceput povestea Phoenix?
Mony Bordeianu: Eu cu Nicu eram prieteni inainte de trupa. Cam pe la 12-13 ani ne-am cunoscut la baza sportiva USODA din Timisoara. Acolo inotam, jucam prinsa, faceam sport impreuna, la canotaj. Am inceput sa cintam la ghitara, in parc, eram fiecare in cite o trupa. La un moment, cumva s-a legat ca facem noi o formatie. Asa s-a facut trupa Sfintii, cu Bela Camocsa, Claudiu Rotaru si eu la tobe. Trei ghitari si eu bateam o toba de pionier. Am luat apoi un tobosar si eu am trecut in fata ca solist si cintam pe la diferite baluri pentru studenti si elevi. Prin ‘64 am inceput sa compunem. Cintam Beatles si Stones si tot ce era pe atunci la moda, ne-am consolidat formatia si cintam apoi de doua ori pe saptamina la Club Lola.

Cum vedeati atunci viitorul trupei?
Noi il vedeam roz, mai ales dupa ce am scos primele discuri, aparitii la televiziune… Credeam ca asa va fi mereu. In ‘70, insa, a trebuit sa plec. A fost foarte greu. Actele pentru ca familia sa plece in SUA au fost depuse in ‘58 si au venit in ‘70. As fi rupt familia daca ramineam, n-ar mai fi plecat nici ei. Am stat vreo 7 ani in State. La inceput mi-a placut, am vazut multe concerte, am facut si acolo o formatie, dar n-avea nivelul muzical al Phoenix. Am lasat asta, am lucrat, m-am intors dupa 2 ani in tara, m-am casatorit si iar m-am intors in SUA. In ‘77 baietii erau in Germania si Nicu m-a sunat: „Ce faci? Daca ai chef vino sa cintam iar impreuna“. Am facut o valiza sa vin pentru 2 saptamini in Germania sa vad daca se leaga si am ramas acolo. Am cintat cu ei aproape 2 ani, dupa care iar s-a despartit formatia. Nicu a ramas in acelasi oras cu mine. Ne mai intilneam, cintam, el a facut Transsylvania Phoenix.

Ce probleme aveati cu autoritatile?
Politia ne siciia tot timpul. Se luau de cum ne imbracam, ne trageau de par, ajunsesem odata sa ma bat cu un politist. Totusi, Securitatea nu ne avea asa la ochi prin ‘70, cind am plecat eu. Pe undeva, n-au inteles ei asa de bine textele „Vremuri“ si „Canarul“, ca erau foarte explicite, dar nu s-au legat de ele. Ni se dadea o anumita libertate, eram cunoscuti si se mai inchidea cite un ochi cind faceam cite ceva. Am cintat la Balul Bobocilor de la IATC Bucuresti, unde erau fiicele si fiii alora si toti de la partid. Ne-au chemat apoi: ca de ce cintam in engleza, de ce purtati camasi din astea cu flori, de ce nu purtati pulover pe git. Data viitoare am aparut cu pulover pe git: de ce nu v-ati luat niste camasi frumoase cu flori? Ma rog, chestii asa de inutile, de care in alte tari nu se leaga nimeni. Din cauza acestui sistem timpit si formatia, zic eu, s-a despartit de atitea ori. Daca am fi fost un alt fel de tara, probabil am fi ramas cu toti aici si am fi ajuns ca Rolling Stones.

Cum ati reactionat cind ati auzit de fuga baietilor din tara?
M-am bucurat. Credeam ca au sa reuseasca in strainatate, ca vor ajunge departe, insa in momentul acela, in anii ’78-’80, din pacate lumea din Vest inca nu era gata pentru asa un fel de muzica. Acum toti cauta world music, etno music, ar avea mare succes. Dar acum statul roman iar nu-i ajuta. In loc sa le organizeze un turneu in strainatate trimit balamuci din astia…

Pentru prima data la Cluj

Cum a fost intoarcerea in tara?
Foarte frumoasa. Erau trei generatii la concert si toti stiau textele. Am cintat in Bucuresti si-n Timisoara. Cind am cintat acasa erau toti cei de pe vremuri, a fost ca o reintilnire. Dupa ce am fost decorati ca si cavaleri am dat destul de multe concerte in tara. Am facut un disc mai nou, cu bucati care s-au adunat asa, de-a lungul anilor, pe care le-am tot scris si acum incercam sa cintam cit se poate de des.

Sinteti dezamagit de muzica romaneasca de acum?
Da. Fiecare generatie cu gustul ei, dar de ce trebuie ca romanii sa faca rap, ca si negrii? Ceva de calitate sau o trupa care are ceva de spus n-am auzit de mult in Romania. Dar asa e, cind nu ai contra cui sa spui ceva faci texte mai altfel. Si pe discul nou, care e in mare parte in engleza, sint putine bucati care au un mesaj, cele mai multe sint de dragoste. Contra a ce sa rebelezi azi?

Cum vedeti Internetul in promovarea muzicii?
O idee foarte buna. Din pacate nu-s atit de versat in chestia asta ca sa pot sa fac asa ceva. Trebuie un om care sa faca asta, niste bani… Am pus ceva piese pe niste platforme, fortress.de si Jamento.

Ati mai cintat la Cluj?
Cred ca nu am fost inca niciodata la Cluj, nici pe vremea aia, cind eram cu Phoenix in tara.

In ce domenii ati lucrat?
In SUA am lucrat la o fabrica de textile, in Germania la una de masini, apoi am facut o scoala de manageri si am fost importator de stivuitoare. Acum sint la o fabrica de mezeluri si fac exporturi pentru ei.

Aveti regrete?
De obicei sint un tip care zice ca asa a fost sa fie si nu regret… Bineinteles ca pe undeva imi pare rau si nu ma simt bine in jobul asta. Mi-ar placea sa fiu tot timpul pe scena si sa cint. Dar pentru asta ar fi trebuit formatia sa ramina impreuna si iar ne intoarcem la vechea poveste, cu situatia politica…

„Nu s-a schimbat nimic din tinerete“

Ati tinut legatura cu ceilalti?
Da, cu toti. In 2007 am fost la Timisoara si am cintat cu Bega Blues Band, formatia lui Kamocsa. M-am intilnit tot atunci cu Pilu, fostul tobosar, cu Kappl am facut si un disc pe vremuri, in Germania.

Ce muzica ascultati acum?
De toate. De la Linkin Park, pina la Beyonce, Killers sau Amy Winehouse. Imi cumpar mai rar CD-uri… In rest ma uit la MTV si la Viva. Urmaresc si trupe care nu sint in hit-parade. Ascult cam totul, insa rar gasesc ceva special. Recent am remarcat vocea lui Chris Martin. Mai ascult cite un chitarist bun, imi place Satriani sau cintareti cu voce interesanta, cum e Rod Stewart. Ma intereseaza mai putin tehnica si mai mult o melodie frumoasa.

Planuri?
Sa iasa discul, la Roton, luna viitoare, mi-au promis un videoclip, sper sa aiba un mic ecou.

Cum va simtiti pe scena?
Nu s-a schimbat nimic din tinerete. E o placere pentru mine sa fiu pe scena, ma bucur si incerc sa bucur si publicul.

V-ati cautat dosarul la CNSAS?
Nici nu ma intereseaza.

Concerte de zile mari

Mony Bordeianu a facut senzatie la ambele concerte pe care Phoenix le-a sustinut la Cluj vineri seara. Recitalul de la Casa de Cultura a Studentilor (CCS) a inceput cu „Ciocirlia“, insa primele piese au fost marcate de o defectiune suparatoare la sonorizare, remediata insa chiar inaintea aparitiei pe scena a fostului solist. Publicul care aproape a umplut sala CCS s-a ridicat, a aplaudat si a cintat cu Bordeianu piesele lui consacrate, „Stiu ca ma iubesti“, „Vremuri“ sau „Canarul“. Desi au lipsit de pe scena membri vechi ca Baniciu, Mani Neumann sau Kapl, Phoenix s-a impus din nou cu reorchestrari ingenioase, cu magia clapelor lui Marcinkiewicz, chitara lui Cristi Gram, tobele lui Tandarica, omniprezenta lui Ionut Contras, atitudinea impunatoare a lui Covaci sau vocea impresionanta a lui Bogdan Bradu. Repertoriul a fost reluat si cintat intr-un glas si cu publicul din clubul My Way, unde cintarea s-a prelungit pina dupa miezul noptii.

Autor: A consemnat Florentina TATAR | Data publicarii: 02/02/2009

Este trecut de şapte seara şi până la Casa de Cultură a Studenţilor (CCS) mai este de mers încă o jumătate de oră. Te uiţi la ceas şi te rogi în gând să nu întârzii la concert, nu de alta, dar ştii că Phoenix cântă la timp şi n-ai vrea să pierzi nici o melodie din spectacolul lor. Ai avut noroc; ai ajuns un pic mai devreme şi te aşezi în sală într-un loc de unde să îi vezi cât mai bine pe legendarii muzicieni.

O familie cu trei adulţi şi trei copii mici se aşează undeva în apropiere, iar gălăgia nu este aşa mare aşa că auzi o părticică din conversaţia lor. “Este primul concert la care sunt treaz”, spune unul dintre adulţi. Ceilalţi au început să râdă, la fel ca o parte din oamenii care l-au auzit. “Tati… o să cânte piesa aia… ştii tu, piesa aia frumoasă… aşa-i? întrebă una dintre fetiţe. “Da, tată, o să o cânte! Staţi cuminţi acolo că acum începe”, le răspunse tatăl lor.

Te mai uiţi odată la ceas şi este ora opt fix: “Ar trebui să vină”, te gândeşti. Nici nu ţi-ai terminat bine gândul şi luminile s-au stins, iar membrii trupei au urcat, unul câte unul, pe scenă. Câteva secunde de linişte, apoi minute de aplauze şi într-un final un sunet de chitară. Este Nicu Covaci. Un solo de câteva secunde, suficient cât să atingă sufletul oricărui iubitor de muzică, fie ea de orice gen. Din nou aplauze, o altă chitară - electrică, de data aceasta -, bassul, tobele, percuţia; toate au început să sune pe ritmuri de rock.

Piesele veneau una după alta, iar mulţimea devenea din ce în ce mai relaxată; nici nu ţi-ai dat seama când, dar lumea se ridicase în picioare. Să fi fost când chitara a început să dea glas primelor sunete din “Fată verde, cu părul pădure”? Nu-ţi mai aminteşti; oricum, încă era în picioare când “Mugur de fluier” răscolea amintiri demult îngropate în inimile fanilor. “Floarea stâncilor” i-a liniştit pe toţi; notele melodiei au ajuns în sufletul spectatorilor până la lacrimi. “Îmi era dor de un aşa spectacol”, s-a auzit un glas mai în spate.

Mony Bordeianu, primul solist al trupei Phoenix, şi-a făcut apariţia în scenă. Nicu Covaci i-a făcut introducerea şi a prezentat melodia “Ştiu că mă iubeşti”, de pe noul album al lui Mony, “Back to the future”. “Vom cânta prima piesă a formaţiei, înregistrată în anii ‘60 şi difuzată doar la radio. Probabil unii o ştiţi, iar alţii nu pentru că nu a fost pe nici un album până acum”, a spus Covaci, care a primit o replică dură din sală - “Numai acum v-aţi gândit să o puneţi?” -, care mai mult a amuzat decât a jignit.

Spectacolul s-a sfârşit şi nu-ţi vine să crezi cum au trecut două ore. Două ore în care ai zâmbit, ai râs, ai lăcrimat, ai dat din cap, ai sărit şi ţi-ai amintit că vremurile bune în care ascultai muzică adevărată au renăscut, la fel ca pasărea Phoenix din cenuşă.

Dar, stai! Poate că la Casa de Cultură luminile s-au stins şi legendara formaţie de rock a plecat, dar în My Way distracţia nici nu a început; acolo a fost anunţată partea a doua a serii Phoenix. Îţi iei repede haina şi pleci fără să mai stai pe gânduri; destinaţia: Club My Way. Este trecut deja de zece… mai ai o oră la dispoziţie. Aştepţi un pic afară înainte de a intra, numai să nu fii primul. Ai făcut bine, pentru că aşa ai reuşit să-i vezi pe membrii trupei sosind. Mai întâi Nicu Covaci şi o parte din formaţie vin pe jos de la celălalt concert, că doar nu-i distanţă mare, iar apoi, Mony Bordeianu împreună cu alţi artişti cu o dubă de transport intern - extern de persoane. “Mă, altă maşină nu aţi găsit?” s-a auzit vocea unui artist care cobora din maşină şi care era foarte bine dispus. Au luat repede instrumentele şi au intrat în club.

Melodii ale lui Frank Sinatra şi Bonnie Tyler se aud în local, în timp ce Phoenix îşi pregăteşte pe scenă bateria, percuţia şi celelalte instrumente. O întârziere de o jumătate de oră a concertului, din cauza unor probleme acustice şi tehnice, nu s-a simţit foarte tare printre fani. Este 23:30 şi spectacolul a început. Totul este diferit de concertul de acum câteva ore. Tinzi să crezi că Phoenix cântă doar pentru tine.

Eşti mai aproape de membrii trupei şi le vezi fiecare gest, fiecare încruntare, zâmbet sau picătură de sudoare. Nu poţi să nu-l observi prima dată pe Ionuţ Contras, deşi este mai în spate decât ceilalţi; se mişcă încontinuu: vine în faţă, merge în spate, odată e în public, odată pe scenă şi îl mai strânge în braţe şi pe solistul Bogdan Bradu, care îndată ce scapă din strânsoare se repede la microfon şi nu-i mai dă drumul. Nicu Covaci e cel mai serios dintre toţi; mai zâmbeşte doar când Mony Bordeianu se îndreaptă spre el şi-ii cântă de parcă ar fi “Fata Verde”. Ovidiu Lipan Ţăndărică profită de fiecare moment de solo pentru a-şi arăta talentul la baterie şi reuşeşte de fiecare dată să fie aplaudat minute întregi. În centrul scenei se află şi Volker Vaessen, care reuşete cu ajutorul chitarei bas să ridice în picioare şi ultimul spectator ce stă pe scaun. Cristi Gram nu se lasă nici el mai prejos şi oferă împreună cu germanul Vaessen un duo spectaculos. Dzidek Marcinkiewicz, dintr-un colţ al scenei, vine cu un show în care sunetul clapelor completează întregul spectacol.

După piese precum “Nunta”, “Baba Novac”, “Mugur de Fluier” şi o oră şi jumătate de concert, Phoenix încearcă să încheie seara, însă publicul nu permite acest lucru. “Bis; vă rugăm mai cântaţi încă o piesă, două sau trei”. “În contract scrie că vor cânta cât cere publicul”, se aude din mulţime unul dintre managerii My Way cum încearcă să-l lămurească pe organizatorul întregului spectacol de la Cluj. “Bine, încă douăzeci de minute”, îi răspunde acesta.

La ultimele piese, publicul nu a încetat să bată din palme, iar la final de specatcol un mesaj din partea Phoenix suna promiţător: “Venim oricând la Cluj, doar chemaţi-ne”.