Primul vocalist al celebrei trupe timişorene, Mony Bordeianu, se reîntoarce în sânul legendarei formaţii pentru un concert clujean de promovare a albumului “Back to the Future”.
Mony Bordeianu este unul dintre cei patru muschetari care au pus umărul la începutul anilor ‘60 la naşterea formaţiei Phoenix. Peste mai bine de patruzeci de ani, primul solist al grupului timişorean revine în ţară, la Cluj, pentru a susţine pe 29 ianuarie un concert de promovare a LP-ului “Back to the Future” semnat de Phoenix şi Mony Bordeianu. “Chiar dacă albumul a fost semnat astfel, eu sunt parte din Phoenix, mă simt foarte bine în mijlocul trupei”, spune Bordeianu, stabilit în prezent în Germania. Şi nu e greu de înţeles de ce. “Când l-am cunoscut pe Nicu Covaci aveam amândoi vreo 13-14 ani. Ne-am cunoscut la o baie publică unde jucam prinsa în apă. Apoi ne întâlneam în parc şi repetam la chitară. Nicu îmi mai arăta acorduri şi mă învăţa cum să cântăm pe două voci”, îşi aminteşte Bordeianu preistoria trupei renăscute din cenuşă.
La începutul anilor ‘60, îşi aminteşte vocalistul, Covaci cânta cu o brigadă artistică a Şcolii Medii nr. 2 din Timişoara, fiind coleg de trupă cu Bela Kamocsa. La rândul său, Bordeianu povesteşte cum cânta în vremea liceului într-un club din cartierul Mehala. În 1962, Covaci, Bordeianu, Kamocsa şi Claudiu Rotaru, vecin cu cei trei, au fondat trupa Sfinţii, nume schimbat în scurt timp în Phoenix, la cererea UTC-ului local. “Bazele au fost puse în ‘62, dar am început să cântăm serios din ‘63. Mergeam la baluri de bacalaureat sau studenţeşti. La început câştigam puţin. Cred că fiecare căpăta 50 de lei pe concert, Abia peste câţiva ani, când cântam la clubul , primeam câte 500 de lei pe cântare. La început interpretam mai ales coveruri din Beatles, Rolling Stones, Pretty Things, Birds, tot ce era pe atunci”, spune Mony Bordeianu.
În ciuda Cortinei de Fier, muzica rock din Occident ajungea lesne în Timişoara anilor ‘60. “Se aduceau discuri din Iugoslavia şi prindeam destul de bine Radio Monte Carlo şi Radio Luxemburg. Bunica mea plecase în 1960 în Germania şi îmi trimitea de toate, de la chitară şi amplificator la reviste şi discuri”, spune Bordeianu. Inspiraţi mai ales de Beatles, Bordeianu şi Covaci se pun pe compus. Prima piesă a fost “Ştiu că mă iubeşti şi tu”, imprimată în 1964 la studiourile Radio. Urmează apoi hituri, precum “Canarul” şi “Vremuri”, scrise tot în tandem. “De cele mai multe ori îmi revenea partea instrumentală a piesei, dar făceam şi texte. Eu şi Covaci eram fani Beatles, iar melodiile lor erau cunoscute ca fiind compuse de Lennon/McCartney, aşa că am semnat şi noi Bordeianu/Covaci, chiar dacă nu era tot timpul aşa”, spune Bordeianu. Din acea perioadă, bucata sa preferată este “Ar vrea un eschimos”, piesă care nu s-a bucurat de succesul pe care l-ar fi meritat, crede vocalist ul.
În 1970, Bordeianu emigrează în SUA, primind paşaportul pentru care depusese o cerere încă din 1958. Peste şapte ani de la despărţire se reîntâlneşte cu prietenul său, Nicu Covaci, ajuns deja în Germania şi doritor să continue proiectul Phoenix. “Venisem în Germania cu o valiză pentru două săptămâni să văd care e situaţia, dar am rămas aici. În formaţie am stat cam doi ani. Am repetat, am făcut şi câteva înregistrări de studio, care n-au apărut, am apărut într-un articol din revista , am cântat în deschidere la concerte din Berlin, Hamburg, unde l-am cunoscut pe Udo Lindenberg, şi alte oraşe mai mici”, rememorează Bordeianu scurta perioadă de revenire în sânul Phoenix. După un album înregistrat la începutul anilor ‘80 alături de Iosif Kappl, Bordeianu renunţă la muzică, urmează cursuri de management, pentru ca în prezent să lucreze în domeniul exportului de mezeluri.
“Cu Covaci ne mai întâlneam în Germania, mai înregistram câte o piesă pe casetofon, iar uneori mă chema când mai avea câte un concert în vreun club”, rememorează Bordeianu. A venit şi după Revoluţie, când prietenul său îl invita la concerte mai importante. Punând cap la cap melodii compuse de-a lungul ultimelor patru decenii, Phoenix şi Mony Bordeianu au înregistrat recent în studioul lui Boby Stoica (Voltaj) albumul “Back to the Future”. Înregistrările n-au durat mai mult de o săptămână, spune Bordeianu. La concertul bucureştean din toamna trecută, dintre noile piese “cred că cel mai bine a prins , dar au fost şi persoane care au apreciat mult “, afirmă Bordeianu, nemulţumit totuşi de faptul că radiourile nu promovează cum ar merita noua producţie discografică.
Asta în condiţiile în care muzica de azi nu a progresat calitativ cu nimic faţă de anii ‘60, spune vocalistul stabilit în Germania. “Tehnica şi ritmurile au progresat enorm, însă esenţa melodiei, calitatea ei, nu s-a mai dezvoltat de la Beatles încoace. Chiar dacă mă gândesc la o trupă ce-mi place mult, la Queen, dacă asculţi şi , vei vedea că e o diferenţă foarte mare”, exemplifică Bordeianu, care regretă că Phoenixul s-a născut într-o zodie politică nefastă. “Ar fi fost frumos să rămânem împreună şi să avem o longevitate ca Rolling Stones, să fim o formaţie mare şi de nezdruncinat”, conchide Mony Bordeianu.
Intermezzo american
În 1970, Mony Bordeianu părăseşte România, stă câteva luni la Cornel Chiriac, la München, după care se stabileşte în SUA cu mama, bunica şi fratele. Locuieşte şapte ani la Bethlehem, în statul Pennsylvania, unde se angajează în industria textilă. “După un timp am cântat acolo cu o formaţie pop-rock. Aveam compoziţii proprii, în engleză, şi am ajuns până la un anumit nivel, dar membrii trupei erau mult mai slabi decât eram noi, . În ‘72, m-am întors în România să mă căsătoresc, apoi în’73 am revenit în SUA”, rememorează Bordeianu.
Victor Popescu |22 Ian 2009
Post a Comment